Clienții companiilor de asigurări ar putea primi o protecție mai previzibilă atunci când un asigurător intră în dificultate. EIOPA propune standarde minime comune pentru schemele naționale de garantare din Uniunea Europeană.
Pe scurt
- Protecția actuală diferă mult între statele UE, inclusiv în privința produselor acoperite.
- EIOPA recomandă reguli comune pentru momentul activării schemei și termenul de depunere a cererilor.
- Ar urma să existe și o limită maximă pentru plata despăgubirilor, însă statele ar putea stabili termene mai scurte.
- Propunerea este consultanță tehnică pentru Comisia Europeană, nu o lege deja adoptată.
Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale spune că sistemele de garantare formează în prezent un mozaic: unele state au protecție mai largă, altele mai restrânsă, iar în anumite piețe asemenea scheme pot lipsi. Rezultatul este că doi clienți cu produse similare pot avea tratamente diferite dacă firma de asigurări eșuează, mai ales în situațiile transfrontaliere.
EIOPA propune armonizarea țintită a produselor eligibile. Prioritatea ar urma să fie asigurările de viață și cele generale pentru care pierderea protecției ar crea cele mai mari dificultăți financiare. Recomandarea nu cere însă un model identic în toate statele și lasă spațiu pentru particularități naționale.
Pe partea practică, autoritatea cere criterii mai clare pentru activarea unei scheme, un interval comun în care clienții să-și poată depune cererile și un termen maxim pentru efectuarea plăților. Schemele ar trebui să aibă și garanții minime de lichiditate, iar creanțele lor să primească în insolvență același rang preferențial ca despăgubirile din asigurări.
Pentru clienți, miza este predictibilitatea: să știe dacă sunt acoperiți, cui trimit cererea și în cât timp pot primi banii. EIOPA mai recomandă reguli clare de cooperare între autoritățile de rezoluție și schemele de garantare.
Documentul este doar o etapă preliminară. Comisia Europeană trebuie să decidă dacă și cum transformă recomandările într-o propunere legislativă, care ar urma apoi traseul obișnuit de negociere și adoptare la nivelul UE.
