România a introdus în Clasificarea Ocupațiilor ocupația de „expert în dezvoltare durabilă”, cod COR 242232, iar apoi a construit programe publice de formare pentru personalul administrației centrale și locale. Platforma oficială OSSDD descrie această ocupație drept o profesie „unică în Uniunea Europeană”.
Dincolo de denumire, mecanismul este relevant pentru modul în care Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă 2030 este introdusă în funcționarea de zi cu zi a instituțiilor publice.
De la 150 de funcționari la o țintă PNRR de 2.000
Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă arată că ocupația a fost introdusă în România începând cu 2018, iar standardul ocupațional a fost aprobat în 2021.
Primul program, desfășurat în perioada 2020–2022 prin proiectul SIPOCA 613, a format 150 de funcționari publici din 24 de autorități publice centrale, în parteneriat cu Academia de Studii Economice din București.
Programul a fost apoi extins prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Documentul PNRR stabilea ca până la 30 septembrie 2025 un număr de 2.000 de funcționari publici să se califice pentru a îndeplini funcția de „experți în dezvoltare durabilă” în instituții publice centrale și locale.
Pagina oficială dedicată programului indică Universitatea din București, Academia de Studii Economice și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați printre instituțiile academice implicate în extinderea programului.
Ce ar trebui să facă un expert în dezvoltare durabilă
Planul Național de Acțiune explică rațiunea programului: formarea unui corp de specialiști din administrație care să aibă cunoștințele și abilitățile necesare implementării Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă 2030.
Rolul nu se limitează la activități de mediu. Documentele programului leagă dezvoltarea durabilă de elaborarea politicilor publice, monitorizarea indicatorilor, evaluarea impactului, coordonarea interinstituțională și raportare.
Această lărgime explică de ce ocupația poate avea influență în domenii foarte diferite: economie, administrație, educație, infrastructură, energie sau politici sociale.
În 2024 a apărut și o rețea formală în administrație
Prin OG 35/2024, Guvernul a constituit Rețeaua nucleelor pentru dezvoltare durabilă din România, organism consultativ aflat în subordinea Guvernului și coordonat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.
Nucleele nu reprezintă automat mii de posturi nou-create. Ordonanța permite desemnarea personalului din instituțiile existente, iar din rețea pot face parte și persoane care au dobândit competențe în cadrul programelor de formare.
Atribuțiile rețelei sunt însă semnificative. Membrii acesteia pot contribui la documente de sinteză și note de fundamentare, monitorizează indicatori naționali, măsoară impactul unor măsuri, participă la raportul anual de progres și pot sprijini elaborarea unor propuneri de inițiative legislative în domeniile identificate drept prioritare.
O formă de continuitate administrativă
Programul ilustrează una dintre cele mai puțin discutate componente ale Agendei 2030 în România: formarea unei capacități administrative specializate.
O strategie poate fi modificată relativ ușor de un guvern. O rețea de oameni instruiți, un standard ocupațional, proceduri de raportare, indicatori și structuri interinstituționale creează însă continuitate dincolo de durata unui singur mandat.
Acest lucru poate fi interpretat ca investiție în profesionalizarea administrației sau poate ridica întrebări privind extinderea aparatului administrativ. Documentele nu decid această dispută politică. Ele arată însă că implementarea dezvoltării durabile a trecut de mult de stadiul unei declarații generale.
Cât a costat formarea
nepolitico.ro a documentat separat contractele asociate Țintei 415 din PNRR. Contractele pentru formare au fost atribuite pentru aproximativ 8,54 milioane lei, iar serviciile logistice pentru aproximativ 22,33 milioane lei.
Documentația tehnică a Băncii Mondiale arată că programul a fost proiectat cu achiziții separate pentru formare și logistică și că logistica trebuia să acopere transport, cazare, catering, săli și echipamente. Din acest motiv, diferența dintre cele două valori nu poate fi folosită singură ca dovadă a unei supraevaluări.
Întrebarea care rămâne este una de execuție financiară: cât s-a plătit efectiv, la ce tarife și pentru câți participanți. Facturile și situațiile detaliate de plată nu sunt prezentate centralizat publicului în documentația accesibilă online.
Articolul face parte din seria Dosarul Dezvoltării Durabile.
